Retrospectiva 2021

Iată-ne deja la final de an, ocazie cu care dorim să le mulțumim membrilor pentru sprijin în primul an de activitate, cât și celor care ne-au urmărit activitatea cu interes, dar puțin mai distanți. Vă mulțumim tuturor că ne-ați sprijinit în primul an de activitate, an care ca și în cazul oricărui start-up, este cel mai greu pentru că totul e nou, dar este mult mai ușor dacă nu ești singur. Vă mulțumim pentru că ați crezut în noi și pentru că am pus împreună bazele unei comunități ce va milita pentru implementarea mult doritei infrastructuri necesare utilizării bicicletei. Anul 2021 a fost un an în care am reușit să facem o echipă având  același obiectiv, o echipă ce s-a implicat încă din prima zi în proiectele asociației chiar dacă nu ne cunoșteam unii cu alții. Și pentru că vorba lungă e sărăcia omului, sumarizăm momentele importante ale primului an Maramureș Bike:

1. STARTUL – înființarea echipei

Echipa Maramureș Bike și-a anunțat înființarea la început de Mai.

A fost un super eveniment la care am colaborat cu parteneri de renume (HHC și UAC) dar și cu magazinele partenere (BikeShop, Ski & Bike Centre si Service-ul Dr. Bike). Au participat la evenimentul nostru peste 1000 de băimăreni. A fost ceva incredibil!!!
1 Iunie
Echipa Maramureș Bike a documentat în teren 22 trasee de bicicletă totalizând peste 700 km pe care le-a pus la dispoziția celor interesați pe maramures-bike.ro. Fiecare traseu este prezentat sub formă de text, video și cu posibilitate de download fișier gpx. În 2022 vom continua să adăugăm pe site trasee noi verificate în prealabil.
Echipa Maramureș Bike a participat activ la documentarea în teren a 5 trasee de drumeție din zona Crestei Cocoșului. În baza documentării din teren efectuate de către MM Bike, Consiliul Județean MM a organizat licitația pentru marcarea traseelor, lucrare ce a fost deja finalizată.
În baza acordului de colaborare semnat cu CJ MM, echipa MM Bike a documentat în teren 6 trasee de drumeție din zona de Nord a Băii Mari, urmând să se organizeze licitația pentru marcarea traseelor în 2022. Dorim să avem în zona noastră trasee de biking & hiking marcate corespunzător, acesta fiind scopul pentru care MM Bike s-a implicat în acest proiect.
Un obiectiv al MM Bike pentru întreaga comunitate locală, este amenajarea unui punct de belvedere pe vârful Piatra Tâlharului / Tolvaj Dénes. Pentru acest obiectiv, s-au efectuat peste 20 de acțiuni, de la înființarea echipei de proiect cu specialiștii necesari (topograf, arhitect, inginer structură, etc), la realizarea conceputului și a proiectului de arhitectură, la ieșiri în teren cu Salvamont, până la publicarea legendelor tâlharului Dionisie / Dénes. Progresul proiectului poate fi vizualizat prin click pe poza de mai jos.
Invitația MM Bike facută pe facebook pentru o ieșire cu bicicleta până la Priveliște – Unguraș, s-a transformat într-un eveniment de amploare cu peste 100 de participanți. Click mai jos ca să vezi ce a ieșit (plăcinte, bere, concursuri și bună dispoziție).
Atingerea pragului de 100 membri a fost sărbătorită printr-o ieșire cu bicicleta pe dealuri. Închidem anul cu 127 membri cărora le mulțumim că s-au alăturat comunității Maramureș Bike.
Maramureș Bike a răspuns imediat invitației AIST de a participa la campania de promovare a utilizării bicicletei pentru deplasarea spre și de la Școală, având 4 școli partenere. A fost o acțiune deosebită ce merită repetată.
În 2021 am avut 4 întâlniri cu autoritățile locale pentru a obține un punct de vedere oficial cu privire la dezvoltarea infrastructurii locale. În momentul de față, nu se ia în calcul amenajarea de piste de biciclete pe malul Săsarului, zonă pe care MM Bike o consideră cea mai potrivită pentru amenajarea de piste care să traverseze orașul de la un capăt la altul. Ca și soluție de compromis, am propus Primăriei BM trasarea de piste pe trotuare iar pentru asta am parcurs și măsurat de două ori trotuarele din Baia Mare, harta cu traseele propuse fiind predată dlui Viceprimar spre analiză și transmiterea unui răspuns oficial din partea Primăriei Baia Mare. Am depus proiectul nostru pe site-ul Primăriei în programul de Bugetare Participativă dar nu am primit încă nici un răspuns. În 2022 ne propunem să facem demersurile necesare pentru a convinge Primăria să realizeze piste de biciclete pe malul drept al Săsarului.
Magazinul online Maramureș Bike a fost lansat cu spijinul Gomag care ne-a pus gratuit la dispoziție platfoma lor de e-commerce. Fanshop-ul MM Bike a pornit cu 3 produse personalizate dar dorim ca în 2022 sa adaugăm noi produse.
Dacă ai avut răbdare să ne citești retrospectiva până la final, înseamnă că ne preocupă aceleași lucruri, așa că ne bazăm pe sprijinul tău de a crește comunitatea Maramureș Bike și de a aduce în echipă persoane interesate să sprijine demersurile noastre. Doar împreună și într-un număr cât mai mare, putem să îmbunătățim lucrurile.
Invită un prieten să devină membru!
Echipa Maramureș Bike urează tuturor membrilor ca în 2022 să se bucure de mișcarea în aer liber, mai mult decât au făcut-o în 2021. La Mulți Ani!!!
Asociația Maramureș Bike nu a solicitat sau beneficiat de nici o sponsorizare sau finanțare din partea autorităților locale sau județene (Primărie sau CJ MM), toate acțiunile efectuate de la înființare fiind organizate prin acțiuni de voluntariat sau cu ajutorul donațiilor private. Veniturile obținute în 2021 din partea membrilor se ridică la 127 cotizații anuale de membru x 12 lei = 1.524 lei la care se adaugă 9 donații în valoare totală de 825 lei.

Lasă un comentariu

Copyright @ 2021 – MARAMUREȘ BIKE

Hosting oferit gratuit de

Magazin oferit gratuit de

Partener media   Baia Mare