Asociația de ciclism și ecologie Maramureș Bike și-a propus 5 obiective prin care să crească gradul de utilizare a bicicletei, să contribuie la crearea infrastructurii necesare utilizării bicicletei dar și să determine cât mai multe persoane să iasă în natură explorând frumusețile zonei noastre. Unul dintre obiective are ca și scop conștientizarea populației cu privire la importanța donării de sânge.
Milităm pentru construirea mult doritelor piste de biciclete în Baia Mare ca și parte a unui sistem integrat, asa cum vedem în orașele din jurul nostru, cum ar fi Oradea sau Cluj Napoca. Ne concentrăm atenția pe crearea de trasee ușor accesibile pentru cetățenii orașului Baia Mare care să ofere siguranța necesară bicicliștilor.
Asociația dorește să se implice și în acțiuni ocazionale care cresc conștientizarea privind utilizarea bicicletei în rândul comunității locale și a autorităților.
Maramureș Bike și-a propus să documenteze și să verifice în teren 100 de trasee de bicicletă și de drumeție relevante din Maramureș, pe care să le pună gratuit la dispoziția celor interesați. Pentru fiecare traseu s-a menționat gradul de dificultate, tipul de traseu, lungimea, durata aproximativă de parcurgere, cu posibilitatea descarcării traseului GPS (fisier gpx) în vederea utilizării pe un dispozitiv mobil (smartphone, sportwatch, ciclocomputer). Traseele sunt prezentate text / foto / video pentru a exista în prealabil parcurgerii lor o imagine clară asupra traseului.
Pentru promovarea traseelor din zona Baia Mare dar și pentru a determina cât mai multe persoane să iasă în aer liber la mișcare promovând astfel o viață activă și sănătoasă, dorim amenajarea cu sprijinul autorităților locale a unui punct de belvedere spre orașul Baia Mare situat într-o zonă reprezentativă:
- Vârful Tolvaj Dénes (Piatra tâlharului) – acces din Parcul Regina Maria în aproximativ 1 oră mers pe jos
Acest punct de belvedere ce se află în imediata apropiere a orașului, va oferi o perspectivă deosebită asupra întregului oraș (vezi poza de mai sus), urmând a fi dotat cu:
- O zonă de repaus delimitată cu balustrade
- Un binoclu profesional cu zoom optic mare utilizabil gratuit
- Ramă foto de dimensiuni mari (3mx4m) cu textul “I Love Baia Mare” scris pe ramă
- Bănci de repaus
- Marcare traseu de acces pe jos din oraș – vârf – retur
Susținem respectarea Legii Ocolului Silvic cu nr.46 / 2008 și în special Art.54 ce reglementează accesul autorizat în pădure. Suntem total împotriva accesului neautorizat în pădure cu autovehicule de teren, motociclete sau ATV-uri, cu excepția situației când sunt organizate competiții sportive. Constatăm o încalcare frecventă a Legii Ocolului Silvic și o prezentă semnificativă a autovehiculelor de teren în pădurile noastre (chiar și din alte țări cum ar fi Cehia sau Polonia deoarece la ei se respecată legea), afectând astfel flora, fauna, poluând mediul înconjurător și distrugând potecile de acces. Vom solicita autorităților locale respectarea acestei legi și vom semnala abuzurile în vederea luării măsurilor necesare. Art.54 din Legea Ocvolului Silvic 46/2008, prevede:
- Accesul public în pădure este permis doar în zone amenajate şi pe trasee marcate.
- Accesul public în pădure cu autovehicule, motociclete, ATV-uri este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica doar cu acordul proprietarului sau al administratorului pădurilor proprietate publică a statului.
Părinții mei sunt eroi, donează sânge și salvează vieți!
Prin campania de donare sânge inițiată de către Asociația Maramureș Bike dorim să arătăm că se pot organiza campanii de amploare și pe plan local. Obiectivele campaniei sunt conștientizarea comunității locale cu privire la importanța donării de sânge și implicit creșterea numărului de donatori. Campania Maramureș Bike se adresează copiilor din școli pentru a înțelege încă de mici importanța și necesitatea donării. Elevii care își conving părinții sau alte persoane adulte să doneze, au șansa să câștige o bicicletă. Cu cât mai mulți donatori, cu atât mai multe șanse la tombolă.
Chiar dacă sunt multe alte acțiuni pentru promovarea utilizării bicicletei în județul Maramureș, Asociația Maramureș Bike și-a propus să-și concentreze energia pe cele 5 obiective asumate cu scopul de a livra rezultate concrete.