Uzina de Apă

Label

 

Grad de dificultate - intermediar
Echipare minima - bicicleta MTB hardtail
Puncte de interes - kickerele amenajate pe partea de coborare
Stare traseu - inafara zonei urbane traseul este compus din drumuri pietruite si poteci;partea de coborare au fost amenajata de catre pasionatii de downhill cu kickere si alte elemente
Avertismente - atentie la viteza cu care abordati saritorile, saritorile pot fi si ocolite, puneti siguranta pe primul locIn cazul in care, pe parcursul turelor observati deseuri aruncate sau depozitate ilegal va rugam sa le semnalati cu incredere prin intermediul aplicatiei trashout.ngo, disponibila in Google Play si App Store.

Traseul pleaca de pe Str. Colonia Topitorilor, pe care vom urca catre Uzina de Apa, asfaltul se va termina, dar drumul pietruit va continua in sus trecand pe langa Uzina de Apa, care se afla pe partea dreapta si pe langa ultima casa de pe strada care se afla mai sus pe partea stanga. Trecem de bariera si ne continuam drumul in sus pe langa Valea Vicleanu pana ce drumul se va bifurca iar pe partea stanga va fi un pod peste vale. Aici o luam la stanga, trecem podul si continuam sa urcam pe acest drum care in partea de sus se va bifurca din nou, iar noi vom tine directia inainte pana cand vom ajunge intr-un luminis la o veche cladire miniera darapanata, aici o vom lua la dreapta pe drumul abrupt in sus pe langa cladire si vom ajunge in varf. Din varf vom cobori pe traseul de downhill care ne va duce inapoi la bariera, iar de aici fie mai facem o urcare luand-o la stanga, fie revenim catre zona urbana luand-o in jos, la dreapta. Va recomandam ca primele coborari sa le faceti cu grija pana invatati traseul, iar ulterior sa folositi amenajarile la un nivel proportional cu abilitatile tehnice si echipamentele pe care le detineti, deoarece coborarea pe bicicleta este un sport extrem, cu mari riscuri de accidentari grave. De asemenea este recomandat sa abordati astfel de trasee de coborare in grup, pentru ca in caz de accidentari severe sa aveti sprijin din partea colegilor.