V. Usturoiului - Ulmoasa - Băița - Apa Sărată - V. Borcutului

Label

 

Grad de dificultate - mediu
Echipare minima - bicicleta MTB hardtail
Surse de apa - izvoarele de pe Valea Usturoiului, izvorul Valea Borcutului
Stare traseu - traseul este compus preponderent din drumuri forestiere si poteci, segmentele cu asfalt sunt cuprinse intre Ulmoasa si Baita si strazile de la plecare si sosire in Baia Mare

In cazul in care, pe parcursul turelor observati deseuri aruncate sau depozitate ilegal va rugam sa le semnalati cu incredere prin intermediul aplicatiei trashout.ngo, disponibila in Google Play si App Store.

Traseul parcurs porneste din zona Stadion spre Valea Usturoiului mergand pe asfalt pana la ultima casa. Mergem pe drumul forestier care urca, trecem pe langa Cabana Usturoiul aflata in paragina si ajungem la bariera aflata langa Cabana Usturoiul 2. Dupa ce trecem de bariera o luam la stanga si urcam pe drumul forestier care serpuieste pana ajungem in varf, unde la intrarea in padure drumul o ia la dreapta si incepem sa coboram prin padure catre Ulmoasa. Trecem prin Ulmoasa (coborare pe asfalt) si trecem podul spre Baita. Parcurgem drumul prin Baita spre Tauti Magheraus si o luam la stanga, traversam raul pe podul Cota, pe strada nr. 4 si mergem drept pe un drum neasfaltat care trece printre case si urca usor pana cand se termina casele, loc in care o luam la dreapta si parcurgem drumul care strabate fosta livada si iese in Apa Sarata. O luam la dreapta pe drumul asfaltat pana la intersectia cu drumul spre Dru Relax, loc din care o luam la stanga, trecem pe langa Dru Relax si urcam drept pana pe culmea dealului unde o luam la stanga pe culme spre padure, trecand pe langa o casa veche parasita aflata pe partea dreapta a drumului si pe langa cateva parcele de vie si intram in padure. Din padure o luam pe al doilea drum la dreapta si coboram pe langa gardul unei case pana la izvorul din Valea Borcutului. De la izvor o luam la dreapta spre Baia Mare si o luam pe al doilea drum la stanga (dupa o casa veche placata cu placi ceramice maronii si galbene). Drumul urca abrupt pana la ultima casa unde o luam la dreapta si urcam pe drumul pietruit pana ajungem la asfalt pe strada Miron Costin, strada pe care coboaram pana in strada Victoriei.