Fericea - Vălișoara - Purcăreț - Vărai

Label

 

Grad de dificultate - intermediar
Echipare minima - bicicleta MTB hardtail
Surse de apa - magazine satesti si fantani private
Puncte de interes - privelistile de pe traseu, biserica de lemn din Purcaret
Stare traseu - traseul este compus in cea mai mare parte din drumuri de pamant
Avertismente - nu recomandam parcurgerea acestui traseu in zilele ploioase sau imediat dupa o perioada ploioasa; este posibil sa intalniti pe traseu turme de oi; intre Varai si Fericea exista o stana langa drum, pe partea stangaIn cazul in care, pe parcursul turelor observati deseuri aruncate sau depozitate ilegal va rugam sa le semnalati cu incredere prin intermediul aplicatiei trashout.ngo, disponibila in Google Play si App Store.

 

Traseul pleaca din satul Fericea, comuna Valea Chioarului, Judetul Maramures. Pentru a junge in Fericea, din DN 1C Baia Mare - Cluj Napoca, intre localitatile Buciumi si Valea Chioarului o luam catre Curtuiusul Mare, sat pe care il traversam, urcam apoi Dealul Cornilor, pepe care apoi il coboram pana la intrare in Fericea. Odata ajunsi in sat, il traversam pana in zona scolii, care este peste vale pe partea dreapta si cautam un loc sa lasam masina. Urcam pe bicicleta si pornim la drum cu atentie sa nu ratam drumul la stanga care o ia in sus catre Varful Prisnelului. Asfaltul se termina repede si intram pe drumuri de pamant, la prima bifurcatie o tinem catre stanga si apoi tinem drumul principal care o ia in sus catre Prisnel, varf care se profileaza in fata noastra. Urcarea este sustinuta, pe alocuri fiind nevoiti sa facem si push-bike. Urcam pe drum pana ce ajungem pe pasune. Pe la jumatatea pasunii drumul se va bifurca, in fata urcarea continua catre varf, iar noi o vom lua la dreapta pentru a intra pe o curba de nivel care va ocoli Varful Prisnelului. Vom tine acest drum valonat, care inconjoara culmea si ne va trece in Judetul Salaj, in satul Valisoara (Valea Rea). Odata ajunsi in Valisoara dupa prima casa o luam la stanga iar la prima intersectie o luam la dreapta, in jos, pe drumul care duce la Letca. Dupa ce iesim din Valisoara, pe partea dreapta a drumului vom observa 2 lacuri artificiale private cu cabane, in dreptul celui de al doilea lac o luam la stanga, in sus, pentru a urca in satul Purcaret. Ajunsi in Purcaret, traversam satul pana ajungem la strada principala, asfaltata, unde o luam la stanga, imediat urmand sa vedem pe partea stanga Biserica de lemn din Purcaret. Continuam in fata, pana la o bifurcatie unde o facem usor stanga, dar nu tinem mult aceasta directie, deoarece imediat ce vom observa pe partea dreapta un fost grajd CAP darapanat o vom lua la dreapta pentru a iesi din sat. Urcam pe pasunea satului pana aproape de culme, unde o vom lua la dreapta. Drumul va continua frumos pe culme pana ce se va intersecta cu un drum pietruit care vine din Varai, aici langa un podet o luam la stanga, in jos catre Varai. Odata ajunsi in Varai, trecem pe langa scoala, iar in fata magazinului satesc o luam la dreapta in sus, imediat vom ajunge la o alta bifurcatie unde o vom lua tot la dreapta pentru a trece pe langa biserica, continuam urcarea iar la urmatoarea bifurcatie o vom lua la stanga, in sus, in curba ac de par. Urcam pana iesim din Varai si ajungem pe culme, drumul continua valonat pana ce se va intersecta cu drumul asfaltat pe care am venit mai devreme cu masina din Curtuiusul Mare catre Fericea. O luam la stanga si coboram pe asfalt pana in Fericea la masina.